Gânduri rătăcite. Cu pisici.
Mă uit pe fereastră. Într-o țară eminamente creștină, primul lucru pe care îl văd e semiluna pe acoperișul unei moschei.
Tara mea de origine poate hrănii mai mult de jumătate de Europa. Dar importa aproape totul ..
Am fost la un concert ținut de muzicieni ruși de formație clasica, la Moscova, cu piese irlandeze / scoțiene , într-o biserica protestanta, cu instrumente incluzând orga si chitara electrica, in aranjament de jazz.
Fiind înconjurat de lume și de cei dragi nu ești la adăpost de singurătate. Reciproca e valabile in sensul ca singurătatea nu te protejează de .. tine însuti.
La Berlin , si McDonald urile sânt ținute de turci. Cel in care am intrat nu aveau cappucino.
Nu sânt un om ‘bisericos’, dar credința e acolo, prin definiție, datorita familiei. Am început însă să mă întreb daca cel de sus mă aude când îl rog sa mă protejeze de cei apropiați, de cei la care țin mai mult, de care sânt complet fără apărare. El zice ca mă apară de dușmani. Bun, de aceștia am învățat să mă apar singur, încerc sa nu ii am.
Odată, plecând din Londra, unde ajunsesem din Quebec, trecând prin Halifax si Glasgow, am fost abandonat în Barcelona. M-a vrăjit orașul și o frumusețe de fata. I-am cerut mana, în Moscova, unde am întâlnit-o din nou, și am fost refuzat. Refuzul m-a pus la pământ, în Piața Roșie, unde, dintr-o data, perspectiva s-a schimbat radical.
Căutam mereu fericirea. Întotdeauna in locurile cele mai nepotrivite. Apoi, învățam ca fericirea nu se caută, nu se capătă, e doar un simplu mod de viată.
În dreapta, o biserica veche, monument istoric se pare. Pe o pancartă se cer donații pentru restaurarea ei. În stânga, un temple hindus, impresionant, și o mulțime de oameni, familii, frumos îmbrăcați, de sărbătoare, coborând din mașini luxoase, se îndreaptă spre serviciul lor religios duminical.
Dacă investești 60% din ce ai (fie bani , sentimente, timp, încredere) într-o afacere, într-o persoane, într-o convingere , și pierzi, rămâi cu 40%. Dacă te investești însă 200%, și pierzi, cu ce rămâi ?
Era o afirmație, in dialectică, cum că orice lucru are ca scop ultim auto-anularea. Competența propulsează pana ajungi la nivelul tău de incompetență. Managementul adus la perfecțiune , nu mai e nevoie de management. Războiul e făcut în numele păcii spre care tinde. Când dedici viața altora, și îi aduci la nivelul la care nu mai au nevoie de tine, viața devine fără scop.
Politica e drumul cel mai adecvat spre succes al nulităților. Ajutați de indiferenta celor inteligenți. Te întrebi dacă scara valorilor nu e cumva invers ?
Vorba proverbului: cum iți așterni așa dormi. Corolarul meu: pregătind mereu așternutul pentru alții, dormi pe jos.
Bun ! Destul cu filozofia ! Viața e scurtă ! / încape doar un vis / o iubire / și un adio ..
